luni, 1 noiembrie 2010
![]()
Foto: Procuratura Generală
|
Doi tineri, de 18 şi respectiv 29 de ani, riscă să facă până la 12 ani de închisoare pentru tâlhărie. Aceştia sunt învinuiţi de comiterea unui atac tâlhăresc asupra unui cuplu din localitatea Cimişlia. Unul dintre bănuiţi este chiar nepotul bărbatului - consătean de-al victimelor, iar celălalt – locuitor al or. Călăraşi, anterior condamnat tot pentru tâlhărie.
Potrivit procurorilor, două persoane mascate, au pătrunsl pe 23 octombrie în locuinţa unui cuplu din satul Ciucur Minjir, unde aplicând forţa fizică faţă de gazde, le-au legat şi le-au sustras bunuri materiale în valoare de 45 mii lei. Victima este un bărbat de 70 de ani şi concubina sa, în vârstă de 56 ani.
Deoarece victimele au refuzat să le spună atacatorilor unde se află toţi banii, infractorii i-au tăiat bărbatului un deget cu toporul, după care au părăsit locul faptei.
Conform informaţiilor, femeia s-a întors recent de la muncă din Italia cu o sumă de bani, cu care au început să-şi repare gospodăria.
Victimele au fost depistate abia în dimineaţa zilei următoare de către muncitorii care au venit să continue lucrările de reparaţie în casa victimelor, care i-au şi alertat pe oamenii legii. Cei doi au fost transportaţi de urgenţă la spital unde se află până în prezent.
Fiind audiaţi de procurori - ambii şi-au recunoscut vina şi acum se află în arest preventiv pentru 30 de zile.
Sursa: UNIMEDIA
0 Comments:
Post a Comment