CCCEC: 61500 dolari falşi puşi în circulaţie de o grupare criminală. Un colaborator al MAI este complice

luni, 1 noiembrie 2010

CCCEC: 61500 dolari falşi puşi în circulaţie de o grupare criminală. Un colaborator al MAI este complice
Foto: 9am.ro

Vineri, 29 octombrie 2010, a fost reţinută o grupare criminală care ar fi falsificat şi pus în circulaţie 61500 dolari SUA. Despre aceasta a anunţat directorul adjunct al Direcţiei Generale Urmărire Penală din cadrul CCCEC, Bogdan Zumbreanu, astăzi, 1 noiembrie 2010, în cadrul unei conferinţe de presă. Gruparea este formată din 5 persoane, dintre care un colaborator al MAI şi un cetăţean al Bulgariei.


În urma investigaţiei Centrului de Combatere a Crimelor Economice şi Corupţiei, s-a depistat că banii erau falsificaţi în Bulgaria şi au fost "transmişi din mers dintr-un automobil în altul", potrivit declaraţiei directorului adjunct al Direcţiei Generale Urmărire Penală din cadrul CCCEC. Acesta susţine că gruparea criminală ar fi falsificat circa un milion de dolari, cei 61500, depistaţi de CCCEC, fiind deja puşi în circulaţie.

Bogdan Zumbreanu a menţionat că dintre cele 5 persoane reţinute, 4 nu sunt angajate în câmpul muncii, iar colaboratorul MAI activează în afara Chişinăului, ca inspector al poliţiei criminale. "Persoanele au fost reţinute în locuri diferite şi se află la moment în izolatorul de detenţie preventivă din cadrul CCCEC", a spus Zumbreanu. Acesta nu exclude faptul că reţeaua ar fi mai mare, de aceea acţiunile de urmărire penală ale Centrului sunt încă în desfăşurare.  

Astăzi, 1 noiembrie 2010, suspecţii vor fi înfăţişaţi în instanţa de judecată, pentru a li se elibera un mandat de arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă ulterior vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă între 7 şi 15 ani de închisoare.

sursa: Unimedia

0 Comments: