duminică, 30 octombrie 2011
Foto: dailymail.co.uk
|
”Când istoricii din viitor vor analiza evenimentele care au loc în prezent, cu siguranță vor spune că punctul de cotitură a fost Octombrie 2011. Mai precis, summitul liderilor europeni de la Bruxelles, care a 14-a oară au încercat să salveze Zona euro”.
Așa începe scenariul apocaliptic imaginar prezentat de publicația britanică Daily Mail, care se va încheia cu prăbușirea Uniunii Europene în 2018.
Potrivit sursei, în prezent, summitul de la Bruxelles pare a fi un eveniment trivial, care în curând va fi uitat te toți, însă nimeni nu-și imaginează ce consecințe va avea acesta.
În februarie 2012, va fi evident că acțiunile pentru a salva Zona EURO au eșuat. În Grecia, protestele împotriva măsurilor de austeritateale ale guvernului se vor transforma în lupte stradale, în timp ce cea mai mare parte din Europa de Vest va fi scufundată în recesiune. Guvernul statului elen va anuța ieșirea din Zona euro. Pentru a calma spiritele, Franța și Germania vor trimite 5 mii de pacificatori în statul elen.
De celalaltă parte, în est, ursul rus renaște vechiul imperiu din ruinele visului european. "Criza europeană este o oportunitate pentru Federația Rusă. Zilele de umilință sunt în trecut. Imperiul nostru va fi reînviat", declară Putin.
Daily Mail scrie că la 12 august, 2015, trupele rusești vor trece hotarul cu Letonia pentru a "restabili ordinea". Țările europene vor refuza să intervină. În șase luni "pacificatorii" ruși vor intra în Estonia, iar în martie 2016, armata lui Putin cotropește Lituania, Belarus și Moldova.
Istoricul britanic Dominic Sandbrook scrie în această previziune prezentată de DailyMail că președintele francez Nicolas Sarkozy, se crede o reîncarnare a lui Napoleon și va amenda Constituția pentru a rămâne președinte pentru al treilea termen. În 2017, Belgia va fi cotropită de Franța. Ulterior, ajutată de trupele spaniole și italiene, finanțarea germană și susținută de ruși, armata franceză va trece Canalul Mânecei.
Citiți aici detalii despre scenariul publicat de Daily Mail .
0 Comments:
Post a Comment