vineri, 4 noiembrie 2011
![]()
poză simbol
|
Misiunea FMI și autoritățile RM au ajuns la un acord în cadrul celei de-a patra revizuiri a programului încheiat în baza Mecanismului de Finanțare Extinsă. "Finalizarea revizuirii a patra a programului va permite Moldovei să primească 50 milioane de DST, adică circa 77 mln dolari SUA, pentru a-și consolida rezervele valutare", a declarat şeful misiunii FMI, Nikolay Gueorguiev, în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit acestuia, condițiile Programului se realizează în parametrii conveniţi, dar câțiva indicatori ai programului nu au fost respectați.
"A fost depășit plafonul privind deficitul bugetului Guvernului și ținta indicativă cu privire la reducerea arieratelor la cheltuielile Guvernului, iar realizarea criteriului de performanță structural cu privire la reformarea cadrului de restructurare a datoriilor a fost întârziată. Toate celelalte criterii de performanță, ținte indicative și criteriile de performanță structurale aplicabile, stabilite pentru sfârșitul lunii septembrie, au fost respectate", a spus şeful misiunii FMI.
Gueorguiev a salutat angajamentul autorităților de a moderniza în regim de urgență administrarea fiscală, de a reforma mecanismul de alocare a subvențiilor în agricultură, de a ridica pragul venitului minim garantat, de a majora bugetul pentru ajutorul social, precum şi majorarea alocațiilor pentru perioada rece a anului. De asemenea, misiunea FMI a apreciat politica monetară promovată de Banca Naţională a Moldovei drept una adecvată, având în vedere perspectivele de atenuare a presiunilor inflaţioniste.
0 Comments:
Post a Comment