marți, 26 aprilie 2011
Poză simbol
Foto: 365gay.com |
Primarul Moscovei a autorizat în acest an, pentru prima dată, organizarea unei parade a homosexualilor, ce a fost programata la sfârşitul lunii mai, a anuntat marţi unul dintre organizatori, Nikolai Alexeyev, citat de AFP. Până acum, municipalitatea a refuzat cinci ani la rând să permită desfăăşurarea unei astfel de manifestaţii în Capitala rusă, invocând motive de securitate.
"După cinci ani de luptă, am obţinut autorizaţia de la primărie pentru a organiza o paradă gay, pe 28 mai", a declarat Alexeyev, preşedintele asociaţiei GayRussia.
Autorizaţia, care permite participarea a maxim 500 de persoane, a fost semnată de primarul-adjunct al Moscovei, Lyubov Shevtsov. Manifestaşia va avea loc în piaţa Bolotnaya din centrul Capitalei ruse, dar departe de arterele principale ale oraşului, a precizat Alexeyev.
El a mai spus că, în cadrul evenimentului, "vom face un apel catre ruşi sa fie mai toleranţi faţă de homosexuali lşi lesbiene şi le vom vorbi despre contribuţia adusă culturii de membrii comunităţii noastre". Drept exemplu, el a menţionat că mitingul va fi acompaniat de muzica compozitorului rus Piotr Ceaikovski sau de cea a cântareţului britanic Elton John.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a respins luna aceasta un recurs al autorităţilor ruse, confirmând decizia sa din octombrie 2010, care stabilea că "interzicerea unor astfel de manifestaţii constituie o discriminare şi o încălcare a dreptului la întrunire".
0 Comments:
Post a Comment