De 9 mai, veteranii celui de-al doilea război mondial vor primi câte 600 de lei

miercuri, 27 aprilie 2011

De 9 mai, veteranii celui de-al doilea război mondial vor primi câte 600 de lei
Foto: UNIMEDIA

Cu prilejul celei de-a 66-a aniversări a victoriei asupra fascismului, invalizii şi participanţii la cel de-al doilea război mondial vor primi câte 600 de lei, iar rudele şi persoanele apropiate participanţilor căzuţi în lupte vor beneficia de un ajutor material de 500 de lei. O dispoziţie în acest sens a fost semnată de către prim-ministrul Vlad Filat.


În total, de acest ajutor financiar unic vor beneficia 8432 de persoane, din bugetul de stat fiind alocate 4,7 mil. lei. 

UNIMEDIA aminteşte că anul trecut 4559 participanţi în războiul al II-lea mondial şi 1272 de invalizi au primit din partea statului o îndemnizaţie de 700 de lei. Văduvele războiului, în total 4919, au primit o alocaţie de 500 de lei. În acest sens în 2010, au fost cheltuiţi circa 6,5 milioane de lei. 

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: