7500 de euro, 3000 de lei și 100 de dolari pentru eliberarea unui arestat

luni, 11 aprilie 2011

7500 de euro, 3000 de lei și 100 de dolari pentru eliberarea unui arestat
Foto: agenda.md

Un bărbat în vârstă de 33 ani, originar din Ceadîr-Lunga, a fost arestat fiind suspectat de trafic de influenţă. Acesta ar fi pretins 7500 de euro, 3000 de lei şi 100 de dolari pentru a „determina” un procuror din Bender să urgenteze eliberarea unui deţinut aflat în arest preventiv, pentru comiterea unei infracţiuni cu aplicarea armei de foc.


Potrivit serviciului de presă al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției, la 6 aprilie curent, declarantul a transmis o parte din suma extorcată şi anume 2000 dolari, sub controlul colaboratorilor CCCEC. Suspectul a fost reținut în momentul primirii bancnotelor marcate „mită CCCEC”, care au fost predate benevol ofiţerului de urmărire penală.

În acest caz, a fost a pornită o cauză penală pe faptul comiterii infracţiunii de trafic de influenţă. La 8 aprilie, instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă a reţinutului pentru 30 de zile.

În 2001, inculpatul a fost condamnat pentru „dobândirea prin şantaj a avutului proprietarului”.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: