După ce au claxonat în faţa Guvernului, au recurs la blocarea străzilor

miercuri, 13 aprilie 2011

După ce au claxonat în faţa Guvernului, au recurs la blocarea străzilor
Foto: UNIMEDIA

Şoferiii care dispun de autoturisme cu numere de înmatriculare străine îşi continuă lanţul protestelor. Aceştia au venit şi astăzi, 13 aprilie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi au blocat una dintre principalele artere din Capitală pentru a se face auziţi.


Zeci de protestatarii şi-au parcat maşinile chiar pe bd. Ştefan cel Mare, pe tonsonul dintre str. Bănulescu Bodoni şi str. Puşkin, şi la intersecţia bd. Ştefan cel Mare cu str. Bănulescu Bodoni, blocând preţ de 15 minute traficul din zonă. La intervenţia poliţiştilor, şoferii au fost nevoiţi să deblocheze strada.

Revoltaţi, proprietarii maşinilor au declarat că nu vor renunţa şi că vor merge să blocheze traseul Chişinău-Leuşeni, informează ProTV.

Precizăm că acesta este cel de-al treilea protest organizat de către proprietarii autoturismelor cu numere bulgăreşti şi lituaniene.  Aceştia sunt împotriva prevederilor legislaţiei care obligă şoferii să-şi scoată maşinile cu numere de peste hotare în termen de trei luni de la intrarea în ţara noastră şi pot reveni abia peste 9 luni.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: