PCRM sare în apărarea ziarului "Moldova Suverană"

joi, 14 aprilie 2011

PCRM sare în apărarea ziarului
Colaj: UNIMEDIA

Partidul Comuniştilor vine să atragă atenţia structurilor europene şi organizaţiilor de apărare a drepturilor jurnaliştilor cu privire la "atacul fără precedent asupra libertăţii de exprimare şi a acţiunilor de raider faţă de publicaţia periodică "Moldova Suverană" , pe care o consideră drept "incomodă actualei guvernări". 

Potrivit comuniştilor, Cancelariei de Stat a fost autorul unui atac de tip "raider" şi prin intermediul unor scheme frauduloase, cu ajutorul autorităţilor de stat şi instanţelor de judecată practic au naţionalizat şi au sechestrat publicaţia periodică "Moldova Suverană". 


"Prin decizii ale instanţelor de judecată, după o perioadă de 6 ani de activitate independentă a SRL “Moldova Suverană”, cu încălcarea tuturor prevederilor legale şi procedurale, Guvernul a anulat actele normative de lichidare a ÎS “Moldova Suverană”, a reluat procedurile de înregistrare a mărcii Moldova Suverană ca proprietate de stat, iar prin presiune politică nemaivăzută faţă de judecată au sechestrat denumirea Moldova Suverană", se arată într-un comunicat remis presei.

Reprezenatnţii PCRM invocă încălcarea art. 32 şi 34 din Constituţia Republicii Moldova, care prevăd că libertatea exprimării este garantată şi prevede dreptul oricărui cetăţean de a avea acces la orice informaţie de interes public, precum şi a art. 19 din Declaraţia universală a drepturilor omului, art. 19 al Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi art. 10 al Convenţiei europene a drepturilor omului.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: