(foto) Curățenie în Chișinău cu Filat, Chirtoacă și Bodiu

sâmbătă, 16 aprilie 2011

(foto) Curățenie în Chișinău cu Filat, Chirtoacă și Bodiu
Foto: gov.md/chisinau.md

Premierul Vlad Filat, primarul Capitalei Dorin Chirtoacă și secretarul general al Guvernului, Victor Bodiu, au participat astăzi la acțiunea de salubrizare a mun. Chișinău "Hai, Moldova". 

În timp ce Filat și Bodiu au mers în parcul "Râșcani" al Capitalei, Chirtoacă a ales să facă curățenie în parcul "Valea Morilor". Oficialii de la Guvern au spus că această acţiune este un semnal transmis tuturor cetăţenilor, inclusiv autorităţilor locale, privind necesitatea păstrării curăţeniei şi salubrizării locurilor publice. "Trebuie să conştientizăm că lipsa grijii faţă de natură înseamnă şi lipsa grijii faţă de oameni. Domeniul ecologic trebuie să fie un obiectiv de maximă importanţă pentru noi toţi", au declarat Bodiu și Filat, veniți la eveniment cu susținătorii de partid. Cei doi au menționat că asemenea acţiuni ar trebui desfăşurate cu regularitate, iar autorităţile publice, cît şi locuitorii capitalei, să fie mai responsabili în procesul de salubrizare.


Dorin Chirtoacă a apreciat iniţiativa "Hai, Moldova!", menţionând că în urma proiectului vor fi curăţate parcurile şi zonele mai problematice, acolo unde serviciile de profil nu reuşesc să menţină curăţenia la nivelul necesar.

Potrivit serviciului de presă al Primăriei, în total, pe parcursul zilei de astăzi, circa 6 mii de voluntari din Chişinău s-au implicat în acţiunile de salubrizare a teritoriului, la nivelul municipiului.













Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: