Ziua limbii române în Republica Moldova, marcată prin donaţii de carte şi concerte

duminică, 22 august 2010

Ziua limbii române în Republica Moldova, marcată prin donaţii de carte şi concerte
Foto: posmotrel.files.wordpress.com/

Ziua limbii române în Republica Moldova va fi sărbătorită, în perioada 31 august - 2 septembrie, prin caravane ale cărţilor care vor fi oferite unor biblioteci din Republica Moldova şi prin concerte ale unor trupe precum Şuie Paparude, Alternosfera şi Phoenix, informează organizatorii.


Anul acesta, pentru a marca Ziua limbii române în Republica Moldova (31 august), Institutul Cultural Român şi Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti organizează un program de trei zile, intitulat Zilele Culturii şi Limbii Române în Basarabia.

Astfel, la Chişinău, Cahul şi Bălţi, vor fi derulate caravane ale cărţilor ce vor fi oferite bibliotecilor şcolare, liceale şi universitare. Volumele provin dintr-un fond de carte al ICR destinat comunităţilor române din afara graniţelor, fiind oferite institutului de Biblioteca Naţională a României. De asemenea, vor fi donate bibliotecilor moldoveneşti şi cărţi publicate de Editura ICR.

Ca punct culminant al programului, cunoscuţi muzicieni de la Bucureşti şi Chişinău - Şuie Paparude, Alternosfera, Gândul Mâţei, Studio One, Cătălin Josan, Snails şi Phoenix - vor susţine concerte, pe 1 septembrie, în scuarul Teatrului de Operă şi Balet din Chişinău, începând cu ora 15.00.

Ziua limbii române (sau sărbătoarea "Limba noastră cea română") este celebrată în Republica Moldova în memoria recunoaşterii limbii române ca limbă de stat şi impunerii alfabetului latin, pe 31 august 1989.

0 Comments: