"Basarabia Necunoscută" a ajuns la volumul VIII

joi, 26 august 2010

Foto: MAE

Istoriograful Iurie Colesnic, vicepreşedinte şi depuat MAE, a lansat oficial pe 26 august, volumul VIII din seria enciclopedică “Basarabia Necunoscută”. Cartea a fost prezentată de scriitorul şi academicianul Nicolae Dabija, deputatul Veaceslav Untilă şi poetul şi deputatul Ion Hadîrcă.


Poetul Ion Hadîrcă l-a comparat pe Iurie Colesnic cu un magician, care în carţile sale aduce la cunoştinţă lucruri ascunse şi interesante din trecutul nostru: „Fiecare personalitate prezentată în cărţile lui Iurie Colesnic poate deveni subiectul unui roman, valoarea istorică şi literară a „Basarabiei Necunoscute” nu are precedent”.

În paginile volumului VIII se regăsesc 26 de personalităţi care au lăsat o urmă importantă în istoria Basarabiei. Personalităţi care au marcat acele vremuri şi au influenţat viaţa politică, socială şi culturală din acele timpuri. Comisul Leontie Radu, care a propus în 1839 o constituţie modernă pentru acele timpuri, scriitorii din sudul Basarabiei, contemporani cu Mihai Eminescu, Moise N. Pacu şi Grigore Creţu Creţulescu, precum şi o serie de personalităţi din lumea artelor plastice, printre care basarabeanul Samson Flexor, clasicul picturii moderne din Brazilia, Alexandru Tarabuchin, primul preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din URSSM şi artistul Anatol Vulpe.

“Am participat de fiecare dată la lansările de carte ale prietenului şi colegului meu Iurie Colesnic şi de fiecare dată am avut emoţii mari. În „Basarabia Necunoscută”, Iurie Colesnic a prezentat oameni şi valori pe care nu le-am cunoscut sau am uitat de ele. Aceste opt volume la care a muncit atât de mult, nu sunt doar nişte cărţi, vor face parte din testamentul istoric lasat tinerei generaţii”, a declarat Veaceslav Untilă, preşedinte MAE.

La rândul său scriitorul şi academicianul Nicolae Dabija a accentuat câte destine extraordinare a avut Basarabia, dar care au fost lăsate în umbră. „Trebuia să vină un Iurie Colesnic care sa ne facă cunoştinţă prin cărţile sale cu nişte oameni deosebiţi şi unici. Când am citit primul volum din „Basarabia Necunoscută” am rămas şocat. Am citit toate volumele din această serie si am ajuns la o concluzie: Basarabia este necunoscută în Basarabia. Aceste personalităţi trebuie să ajungă în manualele şcolare, ca tânăra generaţie să îşi cunoască trecutul”, a spus Nicolae Dabija.

În cele 2058 pagini, cuprinse în 8 volume, din seria  „Basarabia Necunoscută”, Iurie Colesnic prezintă 218 personalităţi care au marcat şi au fost marcate de acele vremuri, iar cele 2000 de fotografii vin ca o completare, o retrospectivă în imagini a istoriei basarabene.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: