Viorel Ţopa refuză să primească citaţia de la ofiţerii CCCEC

miercuri, 25 august 2010

Viorel Ţopa refuză să primească citaţia de la ofiţerii CCCEC
Foto: UNIMEDIA

În legătură cu efectuarea urmăririi penale în privinţa cetăţeanului Viorel Ţopa, la data de 25 august ora 11.45, ofiţerii Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei s-au prezentat la domiciliul lui Ţopa pentru a-i înmîna o citaţie prin care acesta este solicitat să se prezinte la 1 septembrie 2010 la  Procuratura Anticorupţie pentru audieri. Telefonat la domiciliu, la numărul fix de telefon, Viorel Ţopa a refuzat să primeasca citaţia.


Potrivit serviciului de presă al CCCEC, refuzul lui Ţopa nu poate fi calificat decît o sfidare a organelor de drept şi o tentativă de tergiversare a acţiunilor de urmărire penale ce se întreprind în acest caz. 
 
Menţionăm că al.2), 3) art. 235 Cod de procedură penală prevede obligaţia persoanei citate de a se prezenta conform citaţiei, iar în caz de imposibilitate de a se prezenta la data, ora şi locul la care a fost citată, să informeze organul respectiv despre aceasta, indicînd motivul imposibilităţii de a se prezenta.

Sursa mai precizează că, în cazul în care persoana citată nu anunţă despre imposibilitatea de a se prezenta la data, ora şi locul indicat şi nu se prezintă nemotivat la organul de urmărire penală sau la instanţă, această persoană poate fi supusă amenzii judiciare sau aducerii silite.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: