Voronin despre Ghimpu și Filat: Ei conduc țara cu dispreț și în mod rușinos

sâmbătă, 28 august 2010

Voronin despre Ghimpu și Filat: Ei conduc țara cu dispreț și în mod rușinos
Foto: Mediafax / AFP

"Mihai Ghimpu și Vlad Filat conduc Republica Moldova în mod rușinos, disprețuind tot ce aminește poporului moldovenesc de trecutul său glorios, ștergând toate speranțele pentru o eventuală schimbare în bine în viitor." Declarația îi aparține lui Vladimir Voronin, președintele PCRM, lansată pentru Ria Novosti.


Voronin este de părere că majoritatea societății a înțeles că a pierdut în 2009. "Ei au pierdut statul. Când un cetățean ca Ghimpu spune că este unionist, iar primul ministru pleacă în România și spune că se simte la el acasă, e cazul să le amintit acestor oameni denumirea statului în care trăiesc", declară Voronin.

Amintim că, în anul 2009, Voronin susținea că, în cazul în care fosta opoziție ar ajunge la guvernare, imediat va urma unirea R. Moldova cu România. Astfel, Guvernul Greceanîi își anunțase că scopul programului de guvernare este de a menține R. Moldova pe harta lumii. Această poziție a fost dur criticată de către fosta opoziție și experți.

După venirea la guvernare a partidelor din cadrul AIE, R. Moldova și-a păstrat statalitatea, a anunțat aprofundarea relațiilor cu Uniunea Europeană și a reușit atragerea unor fonduri importante pentru dezvoltarea infrastructurii și sferei sociale a R. Moldova.

sursa: Unimedia

0 Comments: