Hillary Clinton transmite Republicii Moldova: SUA susţine independenţa poporului moldovean

vineri, 27 august 2010

Hillary Clinton transmite Republicii Moldova: SUA susţine independenţa poporului moldovean
Foto: npsglobal.org

Secretarul de stat american Hillary Clinton a transmis un mesaj oficial Republicii Moldova, cu ocazia Zilei Independenţei, potrivit căruia Statele Unite îi susţine independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială şi că o va ajuta în continuare să se integreze în UE.


"Din numele preşedintelui Obama şi al poporului american, felicit poporul Republicii Moldova cu ocazia aniversării a 19 de ani de independenţă, la 27 august", scrie în mesajul transmis de Clinton.

"SUA sunt angajate de a conlucra cu poporul Republicii Moldova  pe calea construirii unei naţiuni democratice şi prospere. Programul Compact al Corporaţiei Millennium Challenge pe care l-am semnat în acest an este un testament al progresului pe care Moldova l-a obţinut în transparenţa guvernării, drepturile omului şi reforma economică", potrivit mesajului.

"Doresc poporului moldovean o celebrare frumoasă şi în siguranţă şi sper să continuăm consolidarea şi aprofundarea cooperării dintre ţările noastre", mai scrie în comunicatul american.

sursa: Unimedia

0 Comments: