luni, 11 aprilie 2011
Foto: hai.md
|
Mai sunt 5 zile până la lansarea celui mai mare proiect de implicare socială din istoria Republicii Moldova. Sâmbătă, 16 aprilie, va avea loc ziua naţională de curăţenie în Capitală şi în toată republica, în cadrul proiectului „Hai Moldova!”. Toţi locuitorii din oraş şi din suburbii sunt aşteptaţi să participe la campania de salubrizare. Voluntarii vor fi asiguraţi cu echipamentul necesar.
În Chişinău au fost anunţate deja 16 puncte de întâlnire pentru 9 locaţii, în special spaţiile verzi, cum ar fi: Parcul Valea Morilor, râul Bîc, Parcul Buiucani, Parcul la Izvor, Campusul Universităţii Agrare, Parcul Calea Ieşilor, Parcul Râşcani, Parcul Farmecelor (Grădina Zoologică), Parcul Valea Trandafirilor.
„Tot municipiul să iasă. Şi să înceapă de la casa sa, de la curtea blocului unde locuieşte. Şi apoi să trecem la spaţiile verzi. Din păcate la noi dacă este al tuturora este al nimănui. Sperăm că atitudinea noastră să fie altă după această acţiune, să păstrăm curăţenia şi să nu ne batem joc de spaţiile verzi”, a subliniat primarul Dorin Chirtoacă, în cadrul şedinţei operative a Primăriei.
Pentru a putea face faţă transportării deşeurilor s-a decis ca aceste acţiuni să fie restricţionate şi în timp, nu doar în spaţiu. De aceea toţi doritorii de a participa sunt aşteptaţi la punctele de întâlnire începând cu ora 9:30. Salubrizarea se va finisa către ora 16:00.
Toţi cei care doresc să contribuie şi să participe în cadrul proiectului, sunt îndemnaţi să o facă. Mai multe detalii şi informaţii puteţi găsi pe site-ul hai.md.
„Hai, Moldova” îşi doreşte să devină o replică a proiectului mondial „Let’s do it”, care s-a bucurat de succes în mai multe state, precum Estonia, Slovenia şi România. Este vorba de un proiect ecologic prin intermediul căruia o organizaţie de tineri voluntari îşi propune să implice la curăţenia generală cel puţin 350 de mii de oameni, care să adune 10 mii de tone de gunoi doar într-o singură zi.
Reporter: Cristina Buzovschi
0 Comments:
Post a Comment