Liberalii au ales un candidat ”puternic” pentru Primăria din Bălți

luni, 11 aprilie 2011

Liberalii au ales un candidat ”puternic” pentru Primăria din Bălți
Foto: zimbio.com

Partidul Liberal a ales pentru funcția de primar al orașului Bălți un candidat puternic în sensul direct al cuvântului. Este vorba de multiplul campion mondial și european la haltere, fostul deputat PL, Vadim Vacarciuc.


Candidatura acestuia a fost votată ieri, 10 aprilie, în cadrul Consiliului politic al organizaţiei locale a liberalilor.

„Candidatura mea era, cum s-ar spune, pe vârful limbii. Nu a fost ceva neașteptat”, a declarat pentru UNIMEDIA proaspăt alesul candidat al PL.

Chiar dacă își percepe contracandidații la același nivel, potrivit lui Vacarciuc, campania electorală urmează a fi una grea și dură, pentru că orașul Bălți este unul specific, ”atunci când e vorba de alegeri, de a-ți exprima părerea”.

Precizăm că Vadim Vacarciuc urmează să intre în competiție cu democratul Anatol Harcenco, comunistul Vasile Panciuc și liberal-democratul Vladimir Tonciuc.

UNIMEDIA precizează că Vadim Vacarciuc este cel mai bun sportiv moldovean din anul 1997, maestru al sportului de clasă internaţională. Acesta a câștigat titlul de campion mondial la haltere în 1994 și 1997 și 2003.

Sursa: UNIMEDIA 


0 Comments: