Invenţiile lui Da Vinci au fost expuse la Londra

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Invenţiile lui Da Vinci au fost expuse la Londra
Foto: realitatea TV

Omagiu inedit pentru una dintre cele mai strălucite minţi ale omenirii.O companie germană a organizat o expoziţie cu 22 dintre invenţiile lui Leonardo da Vinci, pictorul şi inventatorul renascentist italian de la finele secolului al XV-lea.


Exponatele, construite de studenţi sub îndrumarea inginerilor companiei, sunt în prezent expuse la Londra. Marele renascentist italian este cunoscut şi pentru invetarea primului elicopter, pe care-l numise "şurub aerian". De asemenea, Da Vinci a pus la punct numeroase modele de poduri, folosite şi acum, dar şi primul planor, asemănător cu deltaplanul din zilele noastre.

Ineditul expoziţiei constă şi în faptul că o mare parte din exponate au rămas încă de pe vremea lui Da Vinci numai în stadiu de proiect, iar iniţiativa este, pentru multe din prototipurile marelui renascentist, o premieră.

0 Comments: