Fondatorul WikiLeaks vorbeşte despre impactul notelor diplomatice

vineri, 3 decembrie 2010

Fondatorul WikiLeaks vorbeşte despre impactul notelor diplomatice
Foto: adevarul.ro

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a vorbit live, la un videochat cu cititorii The Guardian, despre dezvăluirile care-au bulversat o lume întreagă şi au pus pe jar cele mai mari puteri ale lumii, odată cu apariţia celor 250.000 de mesaje secrete, trimise de ambasadele Statelor Unite.


În ultimii patru ani, scopul nostru a fost să dăm surselor partea leului, celor care îşi asumă cu adevărat riscurile în orice fel de dezvăluire jurnalistică, fără eforturile cărora jurnaliştii nu ar fi nimic. Dacă într-adevăr va fi cazul, aşa cum presupune Pentagonul, ca acel tânăr soldat, Bradley Manning, să fie în spatele unor dezvăluiri recente, atunci el este, fără îndoială, un erou fără egal", spune Julian Assange.

Întrebat dacă va face publice numele unor informatori, Assange a spus că, în toată istoria WikiLeaks, care se întinde pe patru ani, nu a existat nicio acuzaţie credibilă, nici măcar din partea Pentagonului, cum că vreo persoană ar fi avut de suferit de pe urma activităţii WikiLeaks.

Cât despre impactul pe care l-a avut WikiLeaks în ultimul an, Assange notează: "Întotdeauna am apreciat WikiLeaks ca un concept cu un rol global, şi, într-o anumită măsură a fost clar că asta face încă din 2007, când a schimbat rezultatul alegerilor din Kenya. M-am gândit că va avea nevoie de doi ani, şi nu patru, pentru a fi recunoscut de alţii ca având acest rol important, aşa că suntem în întârziere şi mai avem multe de făcut". 

"Ameninţările la adresa vieţilor noastre sunt lucruri cunoscute, luăm măsuri de siguranţă atât cât putem, fiind vorba despre o superputere", a spus el, referindu-se la SUA.

Tom Flanagan, fost consilier al premierului canadian, a spus recent: "Cred că Assange ar trebui asasinat... Cred că Obama ar trebui să dea acest ordin. Nu aş fi trist dacă Assange ar dispărea". Întrebat ce simte cu privire la astfel de declaraţii, Assange a spus că "Flanagan şi ceilalţi care fac astfel de declaraţii la modul serios ar trebui acuzaţi de incitare la crimă".

0 Comments: