În caz de necesitate, programul de votare se va prelungi până la ora 23.00

duminică, 28 noiembrie 2010

În caz de necesitate, programul de votare se va prelungi până la ora 23.00

În cazul în care, la ora 21.00, ora închiderii urnelor, vor mai exista alegători care aşteaptă să voteze, programul de votare se va prelungi cu cel mult 2 ore. Decizia de prelungire a programului aparţine biroului electoral al secţiei de votare respective.


"Biroul electoral poate decide asupra prelungirii, cu cel mult 2 ore, a termenului votării pentru a le permite alegătorilor, care aşteaptă să voteze la secţia de votare respectivă, să-şi exercite dreptul la vot", scrie în Codul Electoral.

În acest caz, biroul electoral trebuie să informeze consiliul electoral de circumscripţie şi Comisia Electorală Centrală.

Programul de votare poate fi prelungit atât la secţiile de votare din ţară, cât şi de peste hotare.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: