CCCEC va investiga cazul "pâinii-clei" din grădiniţele capitalei

vineri, 3 decembrie 2010

CCCEC va investiga cazul
Foto: ella-retete.blogspot.com

Ieri, 2 decembrie 2010, în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului municipal Chişinău, consilierul Emil Guţu a declarat că cei 5 mii de copii care frecventează grădiniţele din sectorul Ciocana sunt hrăniţi zilnic cu produse de panificaţie de calitate proastă. Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei s-a autosesizat în acest caz şi a demarat verificări pentru a stabili cine se face vinovat de livrarea produselor necalitative în instituţiile preşcolare.


În cadrul investigaţiilor vor fi audiaţi responsabilii administraţiei publice locale, conducătorii grădiniţelor, dar şi agentul economic care a câştigat licitaţia. Menţionăm că în cadrul şedinţei Consiliului de ieri, pretorul sectorului Ciocana, Galina Bostan, a declarat că legislaţia impune ca licitaţia să fie câştigată de cel care oferă cel mai mic preţ. "Aşa s-a întâmplat şi în cazul agentului economic Î.I. Maria Guţu, care a oferit un preţ mai mic cu câteva bănuţi decât Franzeluţa. Calitatea produselor însă este cu mult mai inferioară”, a explicat Bostan.

Materialele acumulate de Centru vor fi transmise procurorilor în vederea luării unei decizii în funcţie de probele constatate, care urmează să se pronunţe asupra înaintării unei acţiuni civile sau deschiderea unui dosar penal, comunică Serviciul de Presă al CCCEC.

Amintim că anterior, Centrul s-a ocupat de un alt caz ce ţine de proasta alimentare a copiilor din grădiniţe. Este vorba despre substituirea cărnii de bovină cu cea de cal într-o grădiniţă din sectorul Ciocana din capitală. Materialele în acest caz au fost remise Ministerului Afacerilor Interne.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: