vineri, 3 decembrie 2010
Foto: justice.gov.md
|
Biroul Permanent al Parlamentului a trebuit să aleagă astăzi unde să fie păstrată Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova. Au existat două variante, fie în Arhiva Parlamentului, fie în Trezoreria BNM. Pentru că membrii Biroului au considerat că cea din urmă este mai sigură, s-a decis ca Declaraţia de Independenţă să fie păstrată în Trezoreria Băncii Naţionale.
Amintim că Declarația de Independență, care a fost distrusă în timpul acţiunilor violente din aprilie 2009, a fost semnată din nou la 26 aprilie curent. Deputații din primul Parlament al Republicii Moldova și-au pus semnăturile pe noul document, în cadrul unei ședințe solemne a Parlamentului.
UNIMEDIA menționează că la 30 martie curent, Procuratura Generală a constatat distrugerea originalului Actului de Independență care a ars totalmente în timpul incendiului produs în Parlamentul Republicii Moldova, inclusiv în depozitul de arhivă, ca urmare a devastării imobilului în cadrul dezordinelor în masă de la 7 aprilie 2009.
0 Comments:
Post a Comment