Ziar francez: Soția Prințului Albert de Monaco a încercat să fugă de trei ori

luni, 4 iulie 2011

Ziar francez: Soția Prințului Albert de Monaco a încercat să fugă de trei ori
Foto: dailymail.co.uk

Noua Prințesă Charlene de Monaco a încercat să se întoarcă în țara sa natală, Africa de Sud, de trei ori înainte de nunta cu Prințul Albert, potrivit jurnaliștilor de la Journal du Dimanche.


Fosta înotătoare de performanță în vârstă de 33 de ani ar fi încercat prima oară să fugă atunci când a călătorit la Paris, în mai, pentru a proba rochia de mireasă.  În timpul refugiului, ea a mers la ambasada franceză pentru a cere ajutorul.


A doua încercare de a fugi a avut loc tot în luna mai, când Charlene a încercat să scape în timpul Grand Prix-ului de Formula 1 din Monaco.

Apoi, săptămâna trecută oficialii regali i-ar fi confiscat pașaportul acesteia, într-o călătorie cu elicopterul între Nice și Monaco. Ea ar fi fost convinsă atunci să nu anuleze planurile de căsătorie cu Prințul Albert.

La nuntă, Charlene a plâns în timpul ceremoniei religioase, fapt care a permis presei să speculeze cu privire la faptul că ar fi fost tristă din cauza căsătoriei pe care nu și-a dorit-o. Pe de altă parte, Prințul Albert a părut foarte rece și indiferent la emoțiile soției sale.

Prin presa franceză circulă zvonuri că prințul Albert ar avea cel puțin trei copii nelegitimi, fapt ce a făcut-o pe Charlene să se râzgândească. Deocamdată, se cunoaște că acesta are doi copii nelegitimi recunoscuți: o fată de 19 ani, Jazmin Grace Rotolo, rezultată în urma unei relații cu o chelneriță americană și un băiat de 8 ani, Eric Alexandre Coste, a cărui mamă este o fostă stewardesă franțuzoaică.
Sursa: b1.ro


0 Comments: