VoxReport: Nevoia de lider național

miercuri, 6 iulie 2011

VoxReport: Nevoia de lider național
Foto: VoxReport

Certurile în AIE-2 nu încetează. Ieri, 4 iulie, la întâlnirea celor trei lideri am văzut încă o dată cât de tensionate sunt relaţiile dintre Filat, Lupu şi Ghimpu. Asta s-a observat în faţa camerelor de vederi, mă întreb ce-ar face cei trei crai dacă ar şti că nu sunt filmaţi, cum se comportă şi ce discută când sunt doar ei, tustrei? Ghimpu era mai relaxat, parcă el fusese la odihnă, nu Filat, care arăta mai obosit şi încruntat decât înainte de plecarea în mini-vacanţa din Turcia. Lupu era pur şi simplu mohorât. Am văzut cu toţii crisparea de pe faţa lui Filat când a intrat în sală şi s-a salutat foarte ne-demn, aş spune, mai întâi cu Lupu, aşa din mers, şi apoi cu Ghimpu, care s-a ridicat şi i-a întins mână pe care premierul ia strâns-o cu o ne-poftă nedisimulată. 


Ce vreau să spun este că oricât de supărat ar fi Filat pe Lupu – şi mulţi dintre noi sunt şi îl susţin mai degrabă pe primul decât pe al doilea – pentru piedicile pe care le pune speakerul în reformarea justiţiei şi eliminarea monopolurilor deţinute de Plahotniuc – nu că nu ar exista şi altele, dar astea sufocă acum societatea şi statul nostru fragile – trebuie să existe o minimă comunicare şi respect pentru etichetă. Dacă ar face acest lucru, Filat nu are decât de câştigat.

Continuare pe VoxReport... 

sursa: Unimedia

0 Comments: