Tănase: Demiterea lui Muruianu - posibil început de reformă în justiție

marți, 5 iulie 2011

Tănase: Demiterea lui Muruianu - posibil început de reformă în justiție
Foto: UNIMEDIA/Igor Vrabie

Azi, 5 iulie, Consiliul Superior al Magistraturii, iar ulterior și Parlamentul țării l-au demis din funcția de președinte al Curții Supreme de Justiție pe Ion Muruianu. "Suspendarea deciziei instanței superioare de către prima instanță, strămutarea dosarului privind validarea alegerilor din Chișinău la Bălți, demonstrează că președintele CSJ, Ion Muruianu, se ocupă în continuare de politică și nu justiție. El activează nu în baza legii, ci în baza unei presiuni, fie financiară, fie politică”, a declarat Ghimpu.


Fostul ministru al Justiției și actual judecător la Curtea Constituțională, Alexandru Tănase, a declarat că această demitere ar putea fi începutul pentru reforma în justiție. "Această decizie ar putea fi un start pentru reforma justiției, cu remanieri de cadre pentru a împrospăta corpul de judecători într-o proporție cât mai mare", a declarat Tănase în cadrul unei intervenții la PublikaTV.

De cealaltă parte, Gheorghe Amihalachioaie, președintele Uniunii Avocaților din Moldova, a declarat că breasla pe care o reprezintă salută decizia și o consideră una corectă din punct de vedere juridic.

UNIMEDIA amintește că liderii Alianței pentru Integrare Europeană s-au arătat inidignați de ultimele decizii ale CSJ în ce privește litigiile electorale. Asta după ce renumărarea mandatelor pentru Consiliul Municipal Chișinău s-a stopat și s-a reluat de câteva ori, iar dosarul privind validarea mandatului lui Dorin Chirtoacă a fost strămutat la Curtea de apel din Bălți. Mihai Ghimpu a criticat activitatea lui Ion Muruianu și atunci cînd Judecătoria Centru, încălcând procedura, a anulat decizia Curții de Apel.

Parlamentul a încercat să-l demită pe Ion Muruianu în 2010, pe motiv că Moldova ar fi pierdut mai multe procese la CEDO, dar și pentru că a numit jurnaliștii "câini turbați, periculoși pentru societate". Ulterior, Curtea Constituțională a calificat decizia drept ilegală și l-a restabilit pe Ion Muruianu în funcție. Colegiul disciplinar a recomandat Consiliului Superior al Magistraturii eliberarea din funcția de judecător al lui Ion Muruianu, dar CSM a anulat decizia Colegiului.

Până a fi demis, Muruianu candida pentru un al doilea mandat în fruntea CSJ.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: