Muntean nu crede în reușita AIE la nivel local

duminică, 3 iulie 2011

Muntean nu crede în reușita AIE la nivel local
Foto: UNIMEDIA

Deputatul comunist Iurie Muntean este de părere că Alianța pentru Integrare Europeană nu va putea forma o majoritate în toate localitățile republicii. Potrivit lui, relațiile personale în unele regiuni contează mai mult decât apartenența la un partid politic, iar liderii nu vor putea dicta anumite acțiuni. 

"Desigur, forțele externe, care sunt interesate să păstreze această alianță, vor încerca să facă tot posibilul, pentru ca ce se întâmplă la nivel central să se copieze și la nivel local. În multe cazuri, însă, acest lucru este imposibil. În teritoriu relațiile personale sunt cele mai importante, dar părerea ambasadorilor străini. Și în cazul PCRM, în unele localități, membrii PCRM sunt în relații bune cu unii reprezentanți ai AIE. De aceea, chiar dacă ei vor forma coaliții la nivel locale, peste foarte scurt timp, vom fi martorii destrămării acestora", a declarat secretarul general al comuniștilor într-un interviu pentru ziarul comunistul. 


UNIMEDIA amintește că, deocamdată, cele 3 partide de la guvernare nu au reușit să ajungă la un numitor comun privind formarea și partajarea funcțiilor la nivel local. PLDM și PD dețin majoritatea în consiliile raioane după scrutinul local din 5 iunie. Potrivit formulei propuse de PLDM, liberalii ar rămâne fără vreun președinte de raion deoarece nu a reușit să aibă majoritatea de consilieri în niciun raion. De cealaltă parte, PD propune excluderea Chișinăului din calcule și oferirea a câteva funcții de președinte de raion către liberali (maxim 4). Mihai Ghimpu a declarat însă că PL își dorește cel puțin 7 președinți de raioane.

Amintim că liderii Alianței au convenit să semneze un Acord privind formarea administrațiilor locale. Aceștia însă nu au ajuns la un numitor comun privind principiile de repartizarea a funcțiilor de președinte de raion.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: