Baghirov transferat de la centrul de detenţie la penitenciar

marți, 5 iulie 2011

Baghirov transferat de la centrul de detenţie la penitenciar
Foto: ziuaveche.ro

Scriitorul şi bloggerul rus, Eduard Baghirov, arestat și acuzat în organizarea revoltelor din Chişinău din aprilie 2009, a fost transferat de la centrul de detenţie al Comisariatului de poliţie al Ministerului de Interne din Moldova la Departamentului Instituţiilor Penitenciare din Republica Moldova. Despre aceasta anunță presa rusă, care îl citează pe avocatul lui Baghirov, menționând că astfel Procuratura Generală a Republicii Moldova a răspuns plângerii clientului său asupra "condiţiilor intolerabile" de detenţie.


Avocatul A. Matcovschi, de asemenea, a declarat că lui E. Baghirov i-au fost permise primirea coletelor și întâlniri cu avocatul. În acelaşi timp, Matcovschi a spus că acesta încă se mai află sub presiune a organelor de anchetă care-i cer să dea depoziții necesare și să recunoasă faptul participării la organizarea revoltelor în masă care au avut loc în Chişinău în aprilie 2009.

UNIMEDIA amintește că în luna iunie a acestui an, cetățeanul rus, Eduard Baghirov a fost reținut la Chișinău, fiind bănuit de implicare în dezordinile în masă din aprilie 2009. Prima informație în acest sens a fost postată de către prietenul său pe una din rețelele de socializare chiar la 16 iunie. În aceeași zi presa rusă, citând Ambasada Federației Ruse la Chișinău, au confirmat informația.

Ulterior, peste 11 zile, informația a fost confirmată și de Procuratura Generală.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: