luni, 25 aprilie 2011
Foto: realitatea.net
|
Canada, Bermude sau Africa de Sud sunt statele care se află în fruntea clasamentului celor mai prietenoase ţări din lume.
Potrivit Forbes, Canada se află pentru al doilea an consecutiv în fruntea clasamentului celor mai prietenoase ţări din lume. Peste jumătate dintre cei care au participat la un sondaj au susţinut că locuitorii Cadanei sunt foarte prietenoşi şi sociabili cu străinii. Canada a primit plusuri şi pentru că foarte mulţi dinte imigrantii vorbesc limba engleză.
Răspunsuri favorabile au primit atât Bermude, cât şi Africa de Sud. Motivul: lipsa barierei unei limbi şi locuitori sociabili.
Statele Unite ale Americii şi Australia fac parte şi ele din tările în care imigrantii se adaptează destul de uşor şi reuşesc să se integreze în societate foarte repede. Şi cei care aleg Spania se integrează fără niciun fel de probleme în comunitate.
Punctaje mult mai mici au obţinut Marea Britanie, Olanda, India sau Germania. Studiul la care au participat peste 4.000 de imigranţi din peste 100 de ţări a fost realizat în perioada aprilie – iunie 2010.
0 Comments:
Post a Comment