Voronin se arată neafectat de decizia CC: Este o ispravă primitivă şi dovada unei frici a regimului Ghimpu

marți, 3 august 2010

Voronin se arată neafectat de decizia CC: Este o ispravă primitivă şi  dovada unei frici a regimului Ghimpu
Foto: UNIMEDIA

"Decizia Curţii Constituţionale nu poate în nici un fel să mă afecteze pe mine personal. Eu niciodată nu m-am agăţat de putere", a declarat liderul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, astăzi, 3 august, în cadrul unui briefing.

Voronin a menţionat că nu avea de gând să candideze pentru a treia oară la postul de preşedinte al ţării: "Încă un an în urmă eu am vorbit în principiu despre faptul că nu intenţionez să mai ocup careva funcţii înalte în stat, cu excepţia celei de deputat."


Fostul preşedinte al ţării califică sesizarea Curţii Constituţionale drept o "ispravă primitivă", care denotă "frică":  "Însăşi faptul adresării la Curtea Constituţională denotă o anumită frică a actualului regim. A trecut un an de cînd guvernează ţara, iar ratingul lui Voronin, la fel ca şi ratingul Partidului Comuniştilor rămâne cel mai înalt. Şi iată că, de frica unei înfrîngeri zdrobitoare, ei singuri se adresează Curţii Constituţionale, pentru a obţine o decizie care, cred ei, ar demoraliza susţinătorii partidului nostru."

Liderul comuniştilor a menţionat că actuala guvernare tinde să anticipeze evenimentele, în contextul în care perspectiva alegerilor prezidenţiale nu este clară. "Încă pe departe nu se cunoaşte rezultatul aşa-zisului referendum privind modificarea Constituţiei, încă nu este clar dacă vor avea loc sau nu alegeri prezidenţiale directe. Noi, comuniştii şi eu personal încă nu am meditat asupra schemei de preşedinţie pe care o vom urma, iar ei deja vor să se reasigure", a spus Voronin.

Totodată, vorbind despre planurile partidului, Vladimir Voronin a precizat că va insista pe organizarea alegerilor parlamentare şi a declarat că Partidul Comuniştilor are o echipă puternică, "pentru a obţine victoria în această competiţie, dar şi pentru a înainta candidatura la funcţia de preşedinte şi alte funcţii înalte în stat".

UNIMEDIA precizează că astăzi,3 august, Curtea constituţională a decis că Vladimir Voronin nu poate candida pentru a treia oară la postul de preşedinte al statului, din cauza interimatului, care a survenit la expirarea celor două mandate consecutive.


Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: