Carnea din Brazilia este vândută sub marca ”made in Moldova”. Un fost colaborator al Serviciului Vamal explică schema

joi, 5 august 2010

Carnea din Brazilia este vândută sub marca ”made in Moldova”. Un fost colaborator al Serviciului Vamal explică schema
Foto: Publika TV

”Carne importată din Brazilia, amestecată cu sare și piper în Moldova, căreia i se aplică ștampila Serviciului Vamal că ar fi de origine autohtonă, trece prin postul vamal Tavrița fără a fi supusă impozitelor”. Potrivit fostului șef la Direcției Origine Mărfuri, Veaceslav Balacci, aceasta este schema, aplicată timp de doi ani de către întreprindere ”Carne Sud” din Moldova, în colaborare cu Serviciul Vamal.

Balacci susține că a fost demis din funcția sa, pentru că s-a opus schemei frauduloase de importare a cărnii. Din spusele lui, la 16 martie 2008, întreprinderea ”Carne Sud” a solicitat obținerea certificatului, care ar confirma că aceasta produce carne de origine autohtonă în zona economică liberă Tvardița.


”În realitate, întreprinderea importa carne de origine braziliană de la o companie off-shore prin postul vamal Tavrița, o amesteca cu sare și piper și intenționa să o distribuie pe teritoriul Moldovei drept marfă de origine autohtonă.” Instanța de judecată a decis restabilirea lui Balacci în funcție, dar, până în prezent, acesta activează într-o altă subdiviziune a Serviciului Vamal.

Potrivit fostului colaborator al Serviciului Vamal, el, împreună cu doi colaboratori, au fost de nenumărate ori presați de conducerea Serviciului Vamal să ofere un răspuns pozitiv solicitării SRL ”Carne Sud”. Veaceslav Balacci, în calitatea sa de șef la Direcției Origine Mărfuri, a refuzat de trei ori să ofere acest certificat, chiar dacă SRL ”Carne Sud” a obținut o hotărâre pozitivă a Curții de Apel, care a obligat Serviciul Vamal să ofere un certificat de origine a mărfii pentru export. ”Era vorba despre importul cărnii și nu despre export, de aceea și nu m-am supus deciziei instanței”, a explicat Balacci.

Ca urmare, SRL ”Carne Sud” a depus o plângere la Procuratura Generală, la CCCEC, unde lui Veaceslav Balacci i s-a propus, din spusele lui, mită în valoare de 1000 dolari pentru fiecare camion de carne, care va trece postul vamal, iar după ce a fost mustrat aspru de către directorul general al Serviciului Vamal, Viorel Melnic și deplasat la Biroul Vamal Bălți, Veaceslav Balacci a fost concediat pentru depășirea atribuțiilor de serviciu, la 14 decembrie 2009.

La 1 aprilie 2010, Serviciul Vamal a aprobat importul ilegal al cărnii marca SRL, ”Carne Sud”, cu scutirea de impozite. Veaceslav Balacci a fost restabilit la 16 iulie curent în funcția pe care o deținea, dar, până în prezent, decizia instanței nu a fost executată.

Legea cu privire la tariful vamal stipulează că marfa fabricată integral în ţara respectivă se consideră sau animalele vii ce s-au născut şi au fost crescute în ţară sau marfa care a fost supusă unor operaţii de producţie sau tehnologice suficiente pentru a considera drept ţară de origine ţara unde au fost efectuate aceste operaţii. ”Cu alte cuvinte, prelucrarea cărnii din Brazilia cu condimente, nu poate schimba originea mărfii”, a explicat Balacci.

UNIMEDIA precizează că întreprinzătorii, care activează în zona economică liberă, sunt scutiți de plata accizelor şi taxelor vamale la import. TVA aplicat este redus în jumătate. Astfel, acești agenți economici instituie un monopol de preț, pentru că carnea, pe care o livrează aceștia pe teritoriul Moldovei, este de două ori mai ieftină. Totodată, potrivit legislației în vigoare, acești agenți economici sunt obligați să exporte 70 la sută din marfă și doar 30% să fie importată.

UNIMEDIA amintește că la cârma serviciului vamal al R. Moldova, o dată cu instalarea noii guvernări, a fost numit Tudor Balițchi. Acesta este fost administrator al afacerilor premierului Vlad Filat. 



Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: