În ultima zi, CEC a mai înregistrat 5 partide pentru participarea la referendum

joi, 5 august 2010

În ultima zi, CEC a mai înregistrat 5 partide pentru participarea la referendum
Foto: UNIMEDIA

Astăzi, 5 august, ziua în care expiră termenul de depunere la Comisia Electorală Centrală (CEC) a cererilor pentru participarea în campania de organizare a referendumului constituţional din 5 septembrie, CEC a mai înregistrat cinci participanţi.


Astfel, Partidul „Moldova Unită - Eдиная Молдова” a fost înregistrat cu opţiunea „pentru” problema supusă referendumului; Partidului Politic ,,Patrioţii Moldovei” cu opţiunea „contra” problema supusă referendumului; Partidul Social Democrat care a anunţat decizia de îndemna cetăţenii să boicoteze acest referendum; Partidul Socialist din Moldova care nu şi-a exprimat nici una din opţiunile „pentru” sau „contra” în problema supusă referendumului; Partidul Politic „Partidul „Uniunea Centristă din Moldova”, cu opţiunea „pentru” problema supusă referendumului.
 
UNIMEDIA aminteşte că anterior alte 20 partide au fost înregistrate de Comisia Electorala Centrală pentru participarea la referendumul republican constituţional, 15 exprimându-şi opţiunea "pentru" şi 5 "împotrivă".

Sursa: UNIMEDIA
Redactor: Maia Visterniceanu


0 Comments: