Păcat că analistul Vladimir Socor nu mai este citat de Omega, ci doar de Unimedia sau alte site-uri

joi, 2 septembrie 2010

Păcat că analistul Vladimir Socor nu mai este citat de Omega, ci doar de Unimedia sau alte site-uri
Foto: forum-ekonomiczne.pl

Vladimir Socor şi-a schimbat stilul. Dacă acum un an-doi era citat doar de Omega şi Kompania, la rubrica “Analist occidental”, textele sale fiind scrise după mintea şi sufletul lui Voronin şi Gaşca, acum discursul analistului nostru s-a transfigurat. Pun pariu că Voronin îi detestă articolele, în cazul în care le citeşte, publicate acum de Unimedia sau alte situri la rubrica “Politolog american”.


Deşi scrie frumos şi convingător, personal nu mai am încredere în acest personaj. Poate că e de vină abilitatea lui de a se adapta foarte rapid şi uşor la discursurile agreate de Puterea sau guvernarea unei ţări la care se referă în analizele sale. Nu ştiu exact, dar îi echivalez întotdeauna afirmaţiile cu ale agitatorilor electorali. Aceştia pot să-mi fie simpatici dacă sunt cu partidul la care ţin ori viceversa, dar în acelaşi timp nu uit niciodată că respectivii au un rol şi o menire de îndeplinit, nişte obligaţii specifice.

E onorabil pentru un analist politic să rămână credibil, indiferent de guvernare. Păcat că analistul sus-numit nu mai este citat de Omega. Oare de ce?

Sursa: Blogul Alternativ


0 Comments: