Dublu ghinion: O moldoveancă, reţinută pentru fals privind identitatea şi tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat, a aflat că titularul paşaportului este căutat prin Interpol

joi, 2 septembrie 2010

Dublu ghinion: O moldoveancă, reţinută pentru fals privind identitatea şi tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat, a aflat că titularul paşaportului este căutat prin Interpol
Foto: 370.lt

O moldoveancă, Lidia M. în vârstă de 30 ani, domiciliată în oraşul Tiraspol, a fost reţinută în punctul de trecere Chişinău Aeroport sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals privind identitatea şi tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat.


La controlul de frontieră, aceasta a prezentat un paşaport, emis de autorităţile Lituaniei. Vameşii au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, fiindcă nu prezenta toate elementele de siguranţă. În urma verificărilor, s-a stabilit că fila în care sunt înscrise datele titularului era total falsă.

 La fel, în timpul investigaţiei cazului, inspectorii controlului de frontieră au determinat că titularul paşaportului, cetăţeanul lituanian, se află în căutare de Interpol. 

Tânăra a relatat că a cumpărat respectivul paşaport în anul 2008, în Israel, de la un cetăţean bulgar în schimbul sumei de 500 euro. Cea în cauză a mai precizat că a ieşit din ţară legal, însă la expirarea vizei din paşaportul moldovenesc a recurs la metoda ilegală pentru a circula fără careva impedimente în Spaţiul Schengen. 

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: