(Foto) Modificarea art.13 din Constituţie - susţinută şi de tineri

marți, 31 august 2010

(Foto) Modificarea art.13 din Constituţie - susţinută şi de tineri
Foto: UNIMEDIA

Decretarea limbii române ca limbă de stat - acesta a fost mesajul unui grup de tineri de Ziua Limbii Noastre, care au organizat o acţiune de colectare a semnăturilor, lângă Monumentul lui Ştefan Cel mare şi Sfânt.

Membrii Gruupului de Acţiune "Deşteptarea" susţin că limba moldovenească nu există şi pledează pentru modificarea articolului 13 din Constituţia Republicii Moldova.


"Moldova nu a avut un trecut istoric corect. Noi luptăm pentru oferirea limbii române satatutul de limbă oficială şi pentru Unirea cu ţara patrie - România", a explicat unul din membri, Anatol Ursu.

Potrivit acestuia, poporul moldovenesc a fost inventat de Stalin, iar Moldova trebuie să revină în componenţa României.

Organizatorii, dar şi câţiva susţinători au semnat pentru modificarea articolului 13 din Constituţie. Trecătorii au apreciat pozitiv iniţiativa tinerilor. Unul din trecători, o doamnă în etate, a menţionat că luptă pentru limba română din 1966, iar acum a venit rândul tinerilor să facă acest lucru.

Grupul de Acţiune "Deşteptarea" se declară apolitic şi a fost constituit în iulie curent. El are peste 50 de membri. Liderii acestui grup susţin că vor continua acţiunile de solidarizare a populaţiei şi vor organiza o colectare de semnături oficială.

UNIMEDIA precizează că şi Asociaţia “HYDE PARK” împreună cu Grupul de Initiaţivă “PENTRU LIMBA ROMÂNĂ” solicită autorităţilor oficiale ale Republicii Moldova dar şi liderilor partidelor care nu sunt la guvernare să militeze deschis şi să susţină iniţiativa de modificare a Art.13 din Constituţie. Grupul de Initiaţivă “PENTRU LIMBA ROMÂNĂ” s-a constituit pe Internet, prin intermediul retelei de socializare Facebook, iar până astăzi la grup au aderat peste 4000 de membri.





Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: