Numărul copiilor miliardari din Rusia s-a dublat în ultimul an

duminică, 29 august 2010

Numărul copiilor miliardari din Rusia s-a dublat în ultimul an
Foto simbol
Foto: romanialibera.ro

Iusuf Alekperov, fiul celui mai important acţionar de la Lukoil, este pe primul loc în topul celor mai bogaţi moştenitori din Federaţia Rusă. Finans a apreciat averea tatălui lui Iusuf, preşedintele director general al Lukoil, Vagit Alekperov, la aproape 11 miliarde de dolari în topul său al celor mai bogaţi oameni din Rusia publicat în februarie.


Numărul copiilor miliardari din Rusia a crescut cu 50 % în ultimul an şi, potrivit revistei de afaceri Finans, a crescut de două ori şi averea acestora, ridicându-se la 250 de miliarde de dolari.

Revista va publica luni lista completă a celor mai bogaţi moştenitori din Rusia în 2010. Averile lor sunt calculate prin împărţirea averii estimate a părinţilor la numărul de copii legitimi. Cifra trebuie să fie mai mare de un miliard.

Iusuf Alekperov, fiul celui mai important acţionar de la Lukoil, este pe primul loc în topul celor mai bogaţi moştenitori din Federaţia Rusă. Motivul pentru supremaţia lui Iusuf îl reprezintă faptul că el este singur la părinţi şi, totodată, singurul moştenitor. Finans a apreciat averea tatălui lui Iusuf, preşedintele director general al Lukoil, Vagit Alekperov, la aproape 11 miliarde de dolari în topul său al celor mai bogaţi oameni din Rusia publicat în februarie.

Al doilea loc este ocupat de singurul fiu al lui Aleksei Kuzmişev, un acţionar major la Alfa Group, unul dintre cele mai mari conglomerate financiar-industriale private din Rusia. Averea sa este estimată la peste 7 miliarde de dolari.

Cel de-al treilea loc le-a revenit lui Oleg şi Marina Deripaska, copiii proprietarului şi preşedintelui RusAL, Oleg Deripaska, cu aproape 7 miliarde de dolari fiecare. 
Averea cumulată a copiilor miliardari din Rusia a crescut de la 107 miliarde la aproximativ 250 de miliarde de dolari. De asemenea, numărul moştenitorilor a crescut de la 54 la 86.

Sursa: NewsIn


0 Comments: