vineri, 3 septembrie 2010
Foto: soacramica.eu
|
In secolul trecut cetatenii europeni luptau pentru dreptul la viata privata, azi, generatia numerica influentata de viziunea americana, revendica dreptul de a spune si a arata lumii intregi tot ce le trece prin minte. Socul dintre libertatea exprimarii si prezervarea anonimatului este inevitabil. (lexpress.fr)
In vara asta a avut loc un scandal care nu a depasit frontiera Greciei, desi era implicat un personaj de renume mondial. Politia locala de pe o insula greaca a inceput perchezitia vaselor maritime din port. Ajungand la bordul unui yacht, nici mai mult nici mai putin luxos ca altele, a cerut capitanului lista de pasageri. Asta a refuzat. O data, de doua ori, pana s-a ajuns la galagie si amenintari. Dupa 5 minute de confruntari a iesit la bord… Monica Bellucci. Ciufulita, botita, cu ochii scaparand de fulgeri, a facut o isterie de mai mare dragul, la care politia s-a retras socata, dar cuminte de pe vas. Monica se afla cu cele doua fiici pe vas. A platit bani grei ca sa ramana linistita in anonimat. Pentru cei care inca nu stiu, Monica Belucci probabil ca e unica mama celebra care nu a aratat lumii fata celor doua fiici (poza atasata la post e unica disponibila pe net). Asta e dreptul ei. Asa precum altele au dreptul sa vanda poza piciului proaspat scos din burta pentru milioane de dolari. Fie pentru binefaceri rasunatoare, fie pentru o celebritate precoce. Sau, ambele in acelasi paner.
Anonimatul ca optiune
Nu sunt neghiobi cei de la wordpress, blogspot, yahoo cand au oferit internautului optiunea de anonimat. Chestiune fina de psihologie care, studiata bine si oferita gratios, seduce milioane de capete si atrage venit fabulos. Orice om sanatos la minte, se plimba frumos prin lumea asta (reala si virtuala) cu doua carti de vizita la bord. Una intima – cea pe care o vede in baie dimineata, ciufulita, botita, patata si in proasta dispozitie uneori, alta sociala – iesita proaspat din casa, parfumata, curatita si la cravata. Daca incurci cumva aceste doua carti, la lucru botit, acasa la cravata, devii in ochii lumii un idiot neadaptat. Punct.
Internetul iti ofera o iluzie care te cucereste prin libertatea de a te simti comod in proprii papuci 24 din 24 ore. Gratuit. Unicul risc de care nimeni nu aminteste in contract e ca putini stiu sa se foloseasca de aceasta libertate. Daca pornesti la drum cu gandul sa faci din blog doar un instrument de discreditare tintit asupra unei persoane reale sau a unui fenomen, mari sunt riscurile ca dupa un timp scurt blogul sa dispara in valurile agitate ale netului. Tentatia e mare, dar critica constanta plictiseste. Inca nimeni nu a devenit popular DOAR criticand si destrugand prin cuvinte. Dar daca a reusit sa devenina – Jos manusile pentru o strangere de mana! Probabil ca succesul e legat de un stil absolut fenomenal de a expune lucrurile. Ati stiut ca lucrurile negative sunt mai carismatice decat cele nobile? Stilul e totul, cuvintele nimic.
Anonimatul ca parte din caracter
Prin ce m-a sedus anonimatul? Stiati ca unul din dezavantajele anonimatului e ca, daca tintesti popularitatea, trebuie sa-ti rasufleci manecele si sa lucrezi mult? Pentru ca pornesti la drum absolut gol. Fara viza, valiza, CV si recomandari. Hai incearca sa devii cineva cand nimeni nu te stie? Intr-un domeniu absolut strain si nou. Iata ce m-a intrigat pe mine. O provocare noua si grea din start.
Cand esti persoana publica si deschizi un blog semnat cu propriul nume, a doua zi poti avea deja pana la sute de vizite. Cand esti un nimeni anonim, nu-ti ramane decat sa te multumesti cu 5 vizite pe zi. Daca vrei mai mult, pune mintea si degetele in miscare, baby.
Stiti, cand esti un nebun (asa spune lumea de obicei cand nu vede un potential in tine sau vreo perspectiva) si mergi inainte fara ca sa intorci capul, poti atinge culmi nebanuite. Pentru asta nu e nevoie nici macar de o strategie. Asta se numeste pasiune. Energia pentru ea vine de la oamenii care te citesc, de la care culegi feedback-uri cu grade diferite de critica sau admiratie. E o placere groaznica (pana la perversitate) sa urci niste scari, fara a fi impins din urma de cineva fata de care trebuie sa fii o viata recunoscator. Sau obligat. Libertate deliranta!
Eu una nici in viata reala nu prea ma expun in fata apropiatilor. Ei stiu despre viata mea privata exact cat le permit eu sa stie. Nu vad de ce as face-o pe net. Uneori apar tentatii. Strasnice, navalnice. Orice om vrea sa culeaga ovatii si flori (mai putin oua bortelite), daca le merita, privind spectatorii sai in fata. Asta face parte din constructia unei personalitati cu emotii sanatoase. Eu insa imi dau prea bine seama CE pierd catarandu-mi ego-ul pe piedestal. Pe internet nu poti fi niciodata suficient de prudent.
Nu ma vad in drept sa recomand anonimatul de la vest la est. E doar o optiune care decurge din scopurile autorului si, deseori, din caracterul acestuia. Eu ma simt comod in el, asa cum ma simt comod in grupa mea sangvina si culoarea ochilor. E tot atat de firesc, vreau sa zic.
Altul, pana cand nu-si vede poza catarata pe toate gardurile, nu adoarme implinit. E dreptul sau.
Intr-un caz sau altul doar extremele ar trebui evitate.
Anonimatul si socul inevitabil
Nu poti sa circuli voios si activ pe net fara ca sa lasi urme. Nu exista anonimat absolut. Nimeni nu poate sa ti-l garanteze. Intr-o zi totul se termina. Sau se transforma? Depinde de autorul blogului.
0 Comments:
Post a Comment