vineri, 3 iunie 2011
Foto: Privesc.EU
|
Mihai Godea, candidat independent la primăria Chișinău, a făcut o recapitulare a campaniei electorale pentru alegerile din 5 iunie. Acesta a declarat că nu se va retrage din cursă, fiind încrezut că va ieși în turul II al scrutinului.
”Decizia de a părăsi Partidul Liberal-Democrat și de a candida independent nu a fost deloc ușoară, iar în timpul campaniei electorale am fost denigrat de mai multe ori. Cu toate piedicele care mi-au fost puse am demonstrat că se poate și merg în alegeri împăcat cu mine însumi”, a menționat sursa citată.
De asemenea, Godea a declarat că retragerea sa din PLDM a fost un semnal de alarmă pentru formațiune, că lucrurile merg într-o direcție greșită. ”Am renunțat la toate funcțiile din AIE și din cadrul partidului, acum am sesizat că s-a produs dezghețul, iar liderul liberal-democraților, Vlad Filat, a început să comunice cu membrii săi de partid și din raioane, consilii”, a mai spus fostul prim-vicepreședinte al PLDM. Acesta consideră că, liderul PLDM, Vlad Filat, și-a schimbat comportamentul în mare parte datorită lui.
Godea a mai precizat că, chiar dacă nu mai este membru al Alianței pentru Integrare Europeană, rămâne în continuare aliat al reformelor europene.
Amintim că Mihai Godea a părăsit PLDM în luna mai 2011, declarându-se nemulţumit de stagnarea reformelor și dictatura din partid.
Video: Privesc.eu
0 Comments:
Post a Comment