luni, 30 mai 2011
![]()
Poză simbol
Foto: ziare-pe-net.ro |
Tragedie la Ungheni. Doi tineri au decis să moară împreună şi au băut pastile. Cadavrul adolescentei de 14 ani, elevă în clasa a 7-a la gimnaziul din satul Stolniceni, a fost găsit într-un automobil Ford de la marginea unei fâşii de pădure din localitate. La câţiva paşi distanţă zăcea trupul băiatului. Poliţia investighează versiunea unui dublu suicid, informează Radio Moldova, citat de Expresul de Ungheni.
Minora, Victoria Strungaru, nu avea pe corp vreun semn de moarte violentă, iar lângă corpul neînsuflețit a fost găsită o pastilă de culoare roz, o cutie goală de medicamente și un bilețel de adio în care erau scrise de o parte și de cealaltă câte o frază de mâna fetei și de mâna băiatului, Dumitru Onofreev.
Tinerii au fost transportați la spitalul raional, dar, din păcate, medicii nu au putut salva fata, care nu avea semne de viață. Tânărul a fost resuscitat și se află în comă adâncă.
La fața locului lucrează o echipă de experți criminaliști pentru a stabili cu exactitate motivele tentativei de suicid dublu. Se cunoaște doar că părinții în mare parte a timpului se aflau peste hotare.
0 Comments:
Post a Comment