Godea despre rezultatele BOP: Alianța trebuie să se trezească din somn

marți, 31 mai 2011

Godea despre rezultatele BOP: Alianța trebuie să se trezească din somn
Foto: UNIMEDIA/Igor Vrabie

Cetățenii au pierdut încrederea în Guvern și Parlament, iar reformele sunt tergiversate de Alianța pentru Integrare Europeană, care se bazează în acest sens mai mult pe formă decât pe conținut. AIE trebuie să se trezească din somn și să acționeze. Declarațiile aparțin candidatului independent, Maihai Godea și au fost lansate astăzi, 31 mai, în cadrul unei conferințe, cu referire la rezultatele Barometrului de Opinie Publică. 

”Asistăm la a doua prăbușire a AIE. Oamenii au încredere scăzută față de instituțiile de poliție și de învățământ, în cadrul cărora a început reforma. Integrarea Europeană presupune instituții funcționabile, pentru aceasta politicienii trebuie să-și îndeplinesc promisiunele”, a spus sursa citată. 


Totodată, Godea s-a arătat indignat că la efectuarea sondajului BOP nu a fost luată în calcul candidatura sa şi respectiv respondenţii nici nu au avut posibiliatea de a-l alege ca posibilă opţiune de vot.

”Am anunțat la 3 mai că voi candida independent la Primăria Chișinău. La 5 mai eu și Dorin Chirtoacă ne-am înregistrat în cursa electorală, însă, numai candidatul PL a fost inclus în sondajul BOP”, a enunțat Godea.

Potrivit BOP, 44% din respondenți nu au deloc încredere în Guvern, iar 42% - în Parlament.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: