Filat invită China să investească în R. Moldova pentru a avea acces la piața UE și CSI

luni, 13 septembrie 2010

Filat invită China să investească în R. Moldova pentru a avea acces la piața UE și CSI
Foto: gov.md

China a decis să acorde Republicii Moldova ajutor nerambursabil în valoare de 20 mil. yuani (circa 3 mil. dolari SUA), pentru lichidarea consecinţelor inundaţiilor care au avut loc în Republica Moldova în acest an. Declarația îi aparține lui Wen JIABAO, Preşedintele Consiliului de Stat al Chinei (Prim-ministrul Republicii Populare Chineze), lansată în cadrul unei întrevederi cu premierul Vlad Filat în China, ca urmare a unei scrisori înaintate Chinei de premierul moldovean.


Oficialul chinez a precizat că ajutorul va fi disponibil în 2011.

Cei doi oficiali au discutat despre consolidarea relaţiilor bilaterale dintre cele două state, majorarea exporturilor de vinuri moldoveneşti pe piaţa chineză și lansarea unor proiecte de interes comun.

Wen JIABAO a avansat ideea ca Republica Moldova să vină cu propuneri concrete către partea chineză, ceea ce va permite companiilor chineze să beneficieze de oportunităţile oferite de ţara noastră. Premierul chinez a menţionat drept domenii de interes agricultura, telecomunicaţiile şi infrastructura. Wen JIABAO a spus că ţara sa este interesată şi de lansarea parcurilor industriale în ţara noastră.

„Noi suntem interesaţi în promovarea importului de vinuri moldoveneşti pe piaţa chineză. De asemenea,  sîntem deschişi pentru intensificarea schimbului de experienţă între cetăţenii ambelor state în domeniul educaţiei, ştiinţei, agriculturii”, a menţionat Premierul chinez.

„Ne dorim ca relaţia dintre ţările noastre să se consolideze în interes reciproc. Republica Moldova poate deveni o platformă pentru promovarea investiţiilor chineze, avînd în vederea poziţionarea geografică a ţării noastre, care permite accesul atât spre piaţa Uniunii Europene, cât şi în spaţiul CSI. Este vorba de o piaţă care însumează peste 700 milioane de consumatori”, a spus premierul Filat.

sursa: Unimedia

0 Comments: