China oferă Republicii Moldova 500 mii de dolari pentru reconstrucţia caselor distruse de inundaţii

marți, 14 septembrie 2010

China oferă Republicii Moldova 500 mii de dolari pentru reconstrucţia caselor distruse de inundaţii
Foto: UNIMEDIA

La Beijing, astăzi, 14 septembrie 2010, a fost semnat Acordul de cooperare economică şi tehnică între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Populare Chineze privind acordarea unui ajutor nerambursabil în valoare de 20 milioane iuani (circa 3 milioane de dolari SUA). Dintre aceştia, 500 mii de dolari vor fi orientaţi pentru sprijinirea activităţii de reconstrucţii a caselor distruse în urma inundaţiilor ce au avut loc în Republica Moldova în vara acestui an. Acordul a fost semnat în cadrul celei de-a cincea şedinţe a Comisiei interguvernamentale moldo-chineze pentru cooperare comercial-economică.


Vice-ministrul Economiei Octavian Calmâc, preşedintele părţii moldave a Comisiei a prezentat climatul investiţional şi avantajele desfăşurării activităţii antreprenoriale în Republica Moldova, asigurând partea chineză despre deschiderea şi suportul pe care Ministerul Economiei îl oferă şi îl va oferi în continuare oamenilor de afaceri chinezi.

Partea chineză a susţinut propunerea de îmbunătăţire şi diversificare a structurii exporturilor moldoveneşti în Republica Populară Chineză în vederea echilibrării balanţei comercial-economice bilaterale. Totodată, reprezentanţii  autorităţilor publice chineze au asigurat despre disponibilitatea acestora de face schimb de experienţă, prin organizarea  cursurilor şi seminarelor de perfecţionare, de a coopera în vederea organizării evenimentelor în cadrul cărora oamenii de afaceri ar putea stabili contacte şi identifica potenţiali parteneri.

Un subiect care a prezentat un interes deosebit pentru ambele părţi a fost exportul şi promovarea vinurilor şi produselor alcoolice moldoveneşti pe piaţa chineză. Partea chineză a fost informată despre situaţia vinificaţiei din Republica Moldova şi a menţionat că deşi exporturile au crescut de patru ori, volumul exportului rămâne a fi modest. Totodată, investitorii chinezi au fost îndemnaţi să participe în programul de modernizare a ramurii agroalimentare, nemijlocit a celei vitivinicole, inclusiv în proiectul privind crearea unui centru Agroindustrial în Moldova în baza parteneriatului public-privat.

Ca urmare a şedinţei, vice-ministrul Economiei Octavian Calmâc şi şeful adjunct al Departamentului Europa al Ministerului Comerţului Li Jinguan, au semnat un protocol care asigură un cadru general propice pentru iniţierea activităţilor de intensificare a cooperării bilaterale în domeniile agriculturii şi vinificaţiei, transporturilor şi infrastructurii drumurilor, muncii şi protecţiei sociale, construcţiei şi dezvoltării regionale, comunicaţii şi tehnologii informaţionale.

sursa: Unimedia

0 Comments: