O delegație a Parlamentului RM efectuează o vizită de lucru în Belarusia

vineri, 1 aprilie 2011

O delegație a Parlamentului RM efectuează o vizită de lucru în Belarusia
Foto: europalibera.org

O delegaţie a Parlamentului Republicii Moldova condusă de Igor Corman, Preşedintele Comisiei politică externă şi integrare europeană, va efectua o vizită de lucru la Adunarea Naţională a Republicii Belarus în perioada 3-5 aprilie 2011.


Potrivit servciului de presă la Parlamentului, conform agendei, la Minsk, delegaţia Parlamentului Republicii Moldova, din componenţa căreia face parte şi deputatul Valeriu Streleţ, va avea întrevederi separate cu vicepreşedintele Camerei Reprezentanţilor a Adunării Naţionale a Republicii Belarus Victor Guminskii, cu membrii Comisiei parlamentare politică externă şi relaţii cu statele membre CSI, precum şi cu reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe. În cadrul acestor întrevederi vor fi discutate subiecte de interes comun, aflate pe agenda bilaterală, regională şi internaţională.

Totodată, deputaţii Igor Corman şi Valeriu Streleţ vor participa la ceremonia deschiderii celei de-a VIII-a sesiuni a Camerei Reprezentanţilor a Adunării Naţionale a Republicii Belarus.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: