miercuri, 30 martie 2011
Foto: Serviciul Vamal
|
Un camion, în caroseria căruia se afla făină de grâu în cantitate de 10 mii kg, cu valoare estimativă de 40 mii lei, a fost stopat, astăzi, 30 martie, în satul Grădiniţa, raionul Căuşeni, de către ofițerii din cadrul Biroului vamal Bender.
Potrivit Serviciului Vamal, șoferul camionului, locuitor al orașului Căușeni, nu a putut prezenta nici un document de însoțire a mărfii transportate și nici explica cum a nimerit în această localitate.
În urma investigațiilor s-a stabilit că unitatea de transport, înmatriculată în RM, a intrat din zona transnistreană prin ocolirea posturilor vamale interne de control şi fără achitarea plăţilor vamale.
Materialele au fost remise secţiei contracarare a fraudelor vamale a Biroului Vamal Bender, pentru examinarea circumstanţelor cazului şi adoptarea deciziilor corespunzătoare.
0 Comments:
Post a Comment