Doi foşti şefi de stat, Voronin şi Kwaśniewski, despre situţia actuală din Republica Moldova

miercuri, 30 martie 2011

Doi foşti şefi de stat, Voronin şi Kwaśniewski, despre situţia actuală din Republica Moldova
Foto: privesc.eu

Liderul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, a avut ieri, 30 martie, o întrevedere cu Aleksander Kwaśniewski, ex-preşedinte al Republicii Poloneze. Cei doi au discutat diverse subiecte ale vieţii social-politice din Republica Moldova, a colaborării dintre state, dar şi a perspectivei de integrare europeană a ţării noastre.


În acest context, preşedintele PCRM a caracterizat situaţia social-politică ca fiind una critică. „Evoluţiile în toate domeniile din ultimii aproape doi ani de guvernare a AIE sunt negativ resimţite de către cetăţeni”, a subliniat Voronin.

Potrivit lui, „politicile economice şi sociale realizate de coaliţia majoritară, nu sunt altceva decât un genocid asupra propriului popor”. Vladimir Voronin nu s-a sinchisit să vină cu apropouri la adresa ţărilor care şi-au manifestat suportul şi sprijinul pentru reformele promovate de către actuala conducere. „Toate acestea, spre mare regret se realizează pe fundalul acceptului tăcit sau chiar a recomandărilor şi aplauzelor unor aşa numiţi parteneri ai Republicii Moldova”, a accentuat acesta.

Referindu-se la depăşirea crizei politice şi alegerea şefului statului, Vladimir Voronin a menţionat că „partidul pe care îl reprezintă a propus mai multe căi de soluţionare a acesteia, însă, după cum se pare partidele din Alianţă nu au nevoie de stabilitate, aşa cum în haosul care este la moment în ţară, aceştia îşi rezolvă problemele personale”.

Pe final, părţile au exprimat speranţa că situaţia actuală va putea fi depăşită cât mai curând posibil.

UNIMEDIA precizează că vizita ex-preşdintelui Aleksander Kwaśniewski la Chişinău a fost prilejuită de desfăşurarea Forumului Uniunea Europene - Republica Moldova.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: