Granturi în valoare de 1,5 milioane de dolari SUA de la Banca Mondială pentru agenţii economici autohtoni

joi, 9 septembrie 2010

Granturi în valoare de 1,5 milioane de dolari SUA de la Banca Mondială pentru agenţii economici autohtoni
Foto: fabricadebani.ro

În cadrul reuniunii cu genericul ”Servicii profesioniste de consultanţă în afaceri pe timp de criză - necesităţi şi oportunităţi”, organizată astăzi, 9 septembrie 2010, a fost lansat un nou mecanism de cofinanţare în cadrul proiectului „Ameliorarea Competitivităţii”. Noua componentă de granturi prevede cofinanţarea prestării serviciilor de consultanţă, în valoare totală de 1,5 milioane dolari SUA, oferit de Banca Mondială. Mecanismul de grant va rambursa 50% din costurile serviciilor de consultanţă şi cheltuielile implementării standardelor de calitate de către întreprinderile din Moldova.


Agenţii economici pot solicita asistenţă pentru un anumit spectru de servicii precum implementarea sistemelor de calitate (ISO, HACCP), implementarea şi îmbunătăţirea managementului informaţional, sisteme de control şi evaluare, elaborarea business-planului, efectuarea cercetărilor de marketing, planificare şi promovare. De asemenea, vor fi oferite cofinanţări pentru planificarea strategiilor în afaceri, inclusiv elaborarea produselor şi serviciilor noi, planificarea investiţiilor, elaborarea studiilor de fezabilitate, implementarea planurilor de reorganizare şi restructurare, traininguri pentru personal.

„Deşi întreprinderile din Moldova participă la diferite forumuri de afaceri şi manifestări expoziţionale în ţară şi peste hotare, unele companii sunt preocupate de atragerea investiţiilor, dar nu şi de calitatea produselor. Astfel, întrunirea de astăzi este binevenită, iar Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) se va implica activ în vederea realizării cu succes a proiectului pentru ca cât mai multe companii să beneficieze de mecanismul de cofinanţare”, a accentuat preşedintele CCI Gheorghe Cucu.

Proiectul „Ameliorarea Competitivităţii” se desfăşoară în perioada 2007-2011. El are drept obiectiv sporirea competitivităţii întreprinderilor prin îmbunătăţirea mediului de afaceri şi modernizarea sistemului de metrologie, standardizare, testare şi calitate.

Întreprinzătorii interesaţi se pot adresa la Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare 151, of.4, tel: 22 33 10, e-mail: project@chamber.md.

sursa: Unimedia

0 Comments: