duminică, 5 septembrie 2010
![]()
Foto: hotnews.md
|
Rezultatul Referendumului constituţional din 5 septembrie avea din start
3 scenarii, susţine analistul politic Anatol Ţăranu, în cadrul unei
emisiuni speciale la Jurnal TV. Conform ultimelor date, se pare că va
avea loc cel de-al treilea scenariu. Acesta, potrivit lui Ţăranu,
înseamnă că "Referendumul nu este validat, criza constituţională nu a
fost rezolvată, iar în alegerile anticipate comuniştii au un avantaj".
"Şi de ce s-a întâmplat aşa? Parcă totul era bine", se întreabă Ţăranu, menţionând că mulţi comentatori politici au atenţionat că nu va fi chiar
atât de uşor. În acest context, analistul a catalogat atitudinea clasei politice drept una "mai
mult decât uşuratică".
În scenariul optimist expus de către Anatol Ţăranu, Referendumul ar fi fost validat cu o pondere de peste 50% de alegători, un câştig de cauză pentru partidele democratice, care ar fi mers în alegeri anticipate cu capul sus. Scenariul al doilea ar fi însemnat o validare a Referendumului la limită, niciun partid nu ar fi obţinut un succes remarcabil, iar în alegerile anticipate partidele democratice nu ar fi avut niciun avantaj, potrivit analistului politic Ţăranu.
Acesta consideră că rezultatul Referendumului, care se pare că are loc după al treilea scenariu, este de fapt rezultatul unei atitudini uşuratice din partea clasei politice. "Ce aţi făcut în acest timp? Voi aţi primit o victorie în 29 iulie, care nici măcar nu a fost a voastră, ci a băieţilor care au ieşit în stradă", spune Anatol Ţăranu făcând referinţă la partidele democratice.
"Nu ştiu de ce au avut această atitudine şi de ce au fost atât de siguri de succesul Referendumului. În politică contează rezultatele", a menţionat Anatol Ţăranu.
0 Comments:
Post a Comment