Proiectul „AICI Moldcell" a fost implementat cu succes și la ASEM

marți, 7 septembrie 2010

Proiectul „AICI Moldcell
Foto: Moldcell

Azi, 7 septembrie curent, echipa managerială Moldcell în frunte cu directorul general, Chiril Gaburici, alături de rectorul ASEM, Grigore Belostecinic, cadrele didactice şi studenţii ASEM au inaugurat zona de recreare şi comunicare „Aici Moldcell”. Aceasta acoperă scuarul campusului ASEM, holul şi cantina situate în blocul B al instituţiei. 


Proiectul „AICI MOLDCELL” presupune stabilirea şi amenajarea unor zone speciale în perimetrul cărora clienţii operatorului, indiferent de planul tarifar utilizat, beneficiază de posibilitatea să comunice în reţea cu reducere de 50%. Acest tarif va fi aplicat asupra tuturor apelurilor în reţea, inclusiv asupra celor care deja beneficiază  de reduceri. Dacă abonatul începe convorbirea în zona Moldcell, iar pe parcurs se deplasează în afara acestei zone, reducerea va fi aplicată pe durata întregului apel. Abonaţii care vor fi identificaţi de sistem ca aflându-se în zona Moldcell, vor primi mesaje de notificare despre facilităţile disponibile.

„Fiind un oaspete frecvent al universităţilor din ţară, lansând mai multe proiecte precum „Laboratorul de comunicaţii mobile”, „Bursa Moldcell”, „Viitorul tău începe astăzi”, am observat că în campusurile universitare de la noi lipsesc spaţiile de recreare în care atât studenţii cât şi profesorii ar avea posibilitatea să comunice oricând au nevoie. Ţin să menţionez că ASEM este prima universitate din ţară care beneficiază de tariful special “Aici Moldcell” şi că proiectul urmează a fi extins în alte universităţi importante din Moldova”, a declarat Chiril Gaburici, directorul Moldcell. De cealaltă parte, rectorul ASEM, Grigore Belostecinic, a apreciat relațiile de prietenie cu Moldcell. “Sunt mândru să anunţ astăzi inaugurarea zonei de recreare şi comunicare “Aici Moldcell” care constituie un sprijin pentru studenţii din universitatea noastră”, a mai precizat rectorul ASEM.  

Precizăm că Moldcell a implementat cu succes proiectul Moldcell AICI și pe teritoriul aeroportului şi centrului comercial MallDova. Printre activităţile companiei Moldcell menite să promoveze businessul social responsabil şi să susţină tânăra generaţie – considerată de operator drept cea mai bună investiţie în viitorul de succes al Moldovei - se numără şi proiectele „Viitorul tău începe astăzi” şi „Bursa Moldcell”. Primul oferă studenţilor workshop-uri conduse de specialiştii Moldcell, iar ”Bursa Moldcell” reprezintă nu doar suport financiar lunar, ci şi training în cadrul companiei, acumulare de cunoştinţe şi formare de abilităţi obţinute prin tutela experţilor operatorului ş.a. În particular, timp de 2 ediţii ale programului „Viitorul tău începe astăzi”, aproape 500 de studenţi ASEM au participat la prelegerile oferite de managerii companiei, iar 26 studenţi ASEM au devenit, pe parcursul timpului, beneficiari ai programului Bursa Moldcell.


sursa: Unimedia

0 Comments: