Sorin Ovidiu Vîntu a primit mandat de arestare pentru 29 de zile

joi, 9 septembrie 2010

Sorin Ovidiu Vîntu a primit mandat de arestare pentru 29 de zile
Foto: RTV

Vîntu, înainte de a fi scos din boxa acuzaţilor, a declarat: "Ruşine, doamnă, ruşine! Asistaţi la cea mai cumplită perioadă din istoria României de după 1989".


Sorin Ovidiu Vîntu a fost arestat pentru 29 de zile. Alături de el au mai fost privaţi de libertate omul de afaceri Octavian Ţurcan şi şoferul lui Vîntu, Stoian Alexandru.

Tribunalul Bucureşti a hotărât, vineri, ora 01.40, arestarea pentru 29 de zile a lui Sorin Ovidiu Vîntu, Octavian Ţurcan şi Stoian Alexandru. După aflarea sentinţei, SOV a declarat: "Ruşine, doamnă, ruşine! Asistăm la cea mai neagră perioadă din istoria noastră".

Avocaţii celor trei au declarat că vor formula recurs la hotărârea de arestare preventivă. Avocatul lui Ţurcan a declarat, la ieşirea din sala de judecată, că nu li s-au arătat toate mijloacele de probe şi toate interceptările.

Inculpaţii au dat declaraţii în faţa judecătoarei care, anterior, a ascultat pledoaria acuzării, apoi pe cea a apărării, şedinţa ţinându-se cu uşile închise.

Procurorii îi acuză de favorizarea infractorului, mai precis că i-au trimit bani lui Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul prăbuşirii FNI.

Procurorii Parchetului General au făcut, în cursul zilei de joi, 10 percheziţii în mai multe locaţii, în dosarul în care sunt cercetate circumstanţele în care Nicolae Popa a fugit din România. Potrivit aceleiaşi surse, din locuinţa lui Sorin  Ovidiu Vîntu procurorii au ridicat mai multe calculatoare.

Totodată, Parchetul General informează că, în urma comisiilor rogatorii efectuate în Indonezia şi Cipru, au fost predate documente de către autorităţile competente în conformitate cu procedura asistenţei judiciare în materie penală. Totodată s-a procedat la audierea lui Nicolae Popa.

Extrase din cererea de arestare a lui SOV trimisă de procurori la Tribunal au apărut pe Hotnews şi au fost citite, de asemenea, de Robert Turcescu în cadrul unei intervenţii telefonice la Realitatea TV, la Ora de foc. Cu titlul "Cele 33 de pagini ale rechizitoriului SOV - Popa", documentul a apărut şi pe blogul lui Robert Turcescu.

Cine este Nicolae Popa

Nicolae Popa, condamnat în dosarul FNI, a fost arestat la Jakarta în decembrie 2009. Fostul director Gelsor era urmărit internaţional din anul 2002. Popa a fost director al grupului de firme Gelsor şi membru al Consiliului de Încredere al Sov Invest, societatea de administrare a FNI. Popa a fost dat în urmărire internaţională la începutul anilor 2000, când a fugit din România. A părăsit ţara după izbucnirea scandalului FNI în care peste 400.000 de persoane au fost păgubite. Pe numele lui Nicolae Popa, în ianuarie 2002, a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru săvârşirea de infracţiuni economice, iar în iunie 2009, un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi delapidare, fiind condamnat la 15 ani de închisoare.

În ianuarie 2010, Nicolae Popa a solicitat suspendarea executării pedepsei cu închisoarea dată de autorităţile româneşti. Cererea a fost însă înaintată Poliţiei din Indonezia care a refuzat-o pe motiv că Popa nu este deţinutul lor, ci al României. Informaţia a apărut în ziarul The Jakarta Globe. Autorităţile indoneziene au declarat că Nicolae Popa a fost arestat în baza mandatului trimis de către Interpol, la cererea Poliţiei Române. Pe de altă parte, apărătorii din Jakarta ai acuzatului susţin că poliţia indoneziană nu are niciun motiv să îl ţină încarcerat pe Popa în perioada procesului de extrădare. Şi asta deoarece Popa a trăit timp de nouă ani în Indonezia fără să comită vreo infracţiune.

sursa: Unimedia

0 Comments: