De ce este acuzat și ce pedeapsă riscă Vîntu?

joi, 9 septembrie 2010

De ce este acuzat și ce pedeapsă riscă Vîntu?
Foto: RTV

Potrivit Parchetului General, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu i-ar fi trimis bani fostului director de la Gelsor Nicolae Popa prin intermediul unor apropiaţi. Săptămâna trecută ar fi venit documente de la Comisia rogatorie din Cipru, ţară de unde ar fi fost expediaţi bani într-un cont din Indonezia.


Conform Parchetului General, „în baza dispoziţiilor numitului Sorin Ovidiu Vîntu, Ţurcan Octavian a transmis sume de bani, prin transfer bancar, dintr-un cont deschis la o bancă din Nicosia-Cipru, în contul unei societăţi comerciale înregistrate în Indonezia". Destinatarul final al banilor era, potrivit anchetatorilor, prietenul lui Sorin Ovidiu Vîntu, Nicolae Popa.

În urma monitorizării lui Nicolae Popa, procurorii susţin că au probe potrivit cărora acesta i-a solicitat omului de afaceri, la începutul lunii octombrie 2009, bani ca să-şi poată asigura întreţinerea şi pentru a nu fi nevoit să revină în România.

Vîntu ar fi dispus transferul sumei de 44.500 de euro dintr-un cont bancar la care avea acces. Această operaţiune, care a fost finalizată la sfârşitul lunii noiembrie 2009, ar fi fost intermediată de Octavian Ţurcan, audiat de asemenea în acest dosar. După ce transferul banilor a fost perfectat, la data de 2 decembrie 2009, poliţia indoneziană, la solicitarea colegilor români, l-a identificat şi l-a reţinut, la Jakarta, pe Nicolae Popa.

Nicolae Popa a fost condamnat definitiv în România la 15 ani de închisoare pentru înşelăciune în dosarul FNI. Parchetul General a deschis un dosar în care face cercetări pentru a depista împrejurările în care a plecat din ţară Nicolae Popa. De asemenea, Popa este condamnat la 12 ani de închisoare şi în dosarul privind prăbuşirea Fondului Naţional de Acumulare (FNA). Măsura nu este însă definitivă.

În ianuarie 2002 a fost dat în urmărire internaţională şi a devenit una dintre cele mai căutate persoane, alături de „mama FNI" - Ioana Maria Vlas, care s-a predat în 2003 autorităţilor de la Bucureşti, după ce se ascunsese timp de trei ani în Israel.

Potrivit unor surse judiciare, Ministerul indonezian al Justiţiei şi-a dat acordul pentru extrădare şi a mai rămas doar ca preşedintele Susilo Bambang Yudhoyono să semneze documentele.

Dacă procurorii vor menţine acuzaţia de favorizare a infractorului în cazul omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, acesta riscă, dacă va fi condamnat, să facă cel mult şapte ani de închisoare.

Potrivit Codului Penal, infracţiunea de favorizare a infractorului se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani. Conform art. 246, CP, „ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuia sau zădărnici urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 7 ani. Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autor”.

sursa: Unimedia

0 Comments: