(video) "Puskas Hungary" a deschis Festivalul Filmului European la Chișinău

marți, 10 mai 2011

(video)
Foto: Delegatia UE

Astăzi, 10 mai, s-a dat startul Festivalului Filmului European la Chișinău, care se va desfăşura în perioada 10-13 mai la Centrul Cultural Gaudeamus. Filmul ungar "Puskas Hungary" a fost primul rulat, deoarece Ungaria deţine preşedinţia în Uniunea Europeană. 

La evenimentul de deschidere au fost prezenţi ambasadorul Dirk Schuebel - şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, György Varga - ambasadorul Ungariei în RM şi Marius Lazurca - ambasadorul României în RM. Dirk Schuebel s-a arătat încântat că acest Festival este organizat pentru prima dată la Chişinău şi şi-a manifestat speranţa că aceasta va deveni o tradiţie frumoasă în viitor.


Tot în această seară, începând cu ora 20:00, urmează să fie proiectat filmul francez "Paris 36". Această coproducţie franco-germană, relatează o istorie care se petrece într-o perioadă în care Hitler îşi continuă ascensiunea pe scena politicii germane și socialismul câştiga tot mai mult teren.

Timp de patru zile, vor fi prezentate 11 realizări cinematografice produse în Spania, Franţa, Marea Britanie, Germania, Polonia, R. Cehă, R. Slovacă, Finlanda, Suedia şi România, iar accesul este liber.

Surpriza acestui Festival va fi comunicarea cu actorul de comedie, Tony Hawks, autorul bestseller-ului "Tenis cu moldovenii". Intrarea se va face doar cu invitaţii. Pelicula "În jurul Irlandei cu un frigider" va încheia programul Festivalului European.

Vezi în continuare programul integral al Festivalului:

10 mai

18:00 "Puskas Hungary" (Ungaria, 2009) – titre rom.
20:15 "Paris 36" (Franța, 2008) - titre rom.

11 mai

16:00 "Elina" (Finlanda, 2002) - titre rom.
18:10 "Crimă necesară" (Polonia, 2010) - titre rom.
20:00 "Felicia înainte de toate" (România, 2009) - titre rom.

12 mai

16:00 "Viața în 65 minute" (Spania, 2006) – titre rom.
18:00 "Tangoul cu țânțari" (Republica Slovacă, 2009) - titre rom.
20:00 "Pe de altă parte" (Germania, 2007) – titre rom.

13 mai

16:00 "Arată-mi iubirea" (Suedia, 1998) - titre rom.
18:10 "Frații Karamazov" (Republica Cehă, 2008) - titre rom.
20:00 "În jurul Irlandei cu un fulger" (Marea Britanie, 2010) - titre rom. (intrarea cu invitații)
21:45 Cuvânt de salut - Tony Hawks, autorul romanului "Tenis cu moldovenii". Sesiunea de întrebări și răspunsuri cu domnul Hawks. Prezentarea Centrului Hippocrates în foaier cu participarea domnului Tony Hawks.



Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: